Adrian Vasilescu, BNR: Timpul banilor ceva mai scumpi

Mișcări recente din spațiul economic, desfășurate în trimestrul al patrulea al anului trecut și în prima partea a anului curent, ne-au atras atenția că societatea românească se teme în continuare de inflație. Mai mult decât de scumpirea creditelor, de amenințările că se întoarce criza și de șomaj. Fapt de înțeles într-un anumit fel, fiindcă inflația a lăsat amintiri dureroase în memoria colectivă legate de împrejurările în care economisiri strânse într-o viață de om au fost spulberate în numai câțiva ani. Dar greu de justificat de cursul evenimentelor de la izbucnirea crizei încoace.

Să vedem ce spun cifrele. Anul 2009, în condițiile unei recesiuni dure, s-a încheiat cu o inflație anuală în decembrie de numai 4,74 la sută. Rezultat rezonabil în împrejurarea în care creșterea prețurilor s-a numărat între canalele prin care criza a intrat în România. Numai că menținerea acestui rezultat nu a mai fost posibilă în anul următor. În decembrie 2010, inflația anuală aproape că s-a dublat, urcând până la 7,96 la sută. Cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.

Cauza acestui salt nu a avut nicio legătură cu politica monetară. Absolut niciuna. În iulie 2010, inflația anuală a sărit de la 4,38 la sută, în iunie, la 7,14 la sută în condițiile unei decizii de politică fiscală. Atunci, TVA a crescut cu cinci puncte procentuale, scumpind dintr-o dată toate mărfurile. Efectul statistic a durat exact un an, după regulă, timp în care inflația a variat între rate de 7 și 8 la sută. În iulie 2011, când s-a împlinit un an de inflație galopantă, tot dintr-o dată rata anuală a scăzut de la 7,93 la sută la 4,85 la sută. Anul 2011 s-a încheiat cu o rată anuală în decembrie de 3,14 la sută.