Adrian Vasilescu, BNR: Timpul dezvoltării se întoarce

Înainte de criză își făcuse loc în dezbaterea mondială o teorie ciudată: aceea a „sfârșitului dezvoltării“ pentru țările emergente. Totul pleca de la ideea că țările dezvoltate produc cu mult peste nevoile lor de consum și că, oricum, piețele din țările în curs de dezvoltare sunt deja suprasaturate de produse. Acum însă, după ce criza ne-a obligat să învățăm lecții noi, mai stă în picioare povestea „sfârșitului dezvoltării?“…

Dacă analizăm ce se petrece în magazinele noastre – în care importurile gem –, povestea ar putea fi luată în seamă. Dar dacă analizăm contul extern de dinainte de criză, cu deficitele între 12 și 13 la sută din anii 2007-2008, povestea se clatină. Am văzut atunci cum consumul nostru surclasase producția internă și, ca să echilibreze economia, țara făcea cheltuieli imense pentru importuri. Și am văzut apoi, în anii crizei, cum dispar locuri de muncă și sunt reduse salarii într-o țară care e pe locul 7 în Uniunea Europeană după nivelul populației, dar pe locul 17 după PIB-ul total și abia pe locul 27 după PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare. Nevoia de dezvoltare devine astfel vitală. Mai ales că România are un mare potențial de dezvoltare.

De altfel, modelul vechi, care s-a aflat la baza boom-ului din 2005-2008, și-a pierdut resursa conjuncturală: consumul  susținut cu credite, cu finanțări din afara țării și cu importuri. Acum, dincolo de regretul că a înțărcat bălaia, deplângem și faptul că multe dintre nenumăratele sume în valută care veneau de peste granițe n-au fost bine canalizate. Economia românească, umflată cu creșteri de consum fără o contrapartidă într-un nivel optim de investiții în industrie și în agricultură, a zburat riscant cu mult peste înălțimile admise de PIB-ul potențial. țara a acumulat prea mult PIB bazat pe consum, mai mult decât și-a putut permite și, din acest motiv, n-a reușit să adune și creșteri adecvate de bunăstare.