Adrian Vasilescu, BNR: Un „pod” care poate fi apărat…
Rata inflației, la această oră, are una din cele mai mari ponderi între provocatorii de riscuri, incertitudini, vulnerabilități și îngrijorări de pe întreaga planetă.
Rata inflației, la această oră, are una din cele mai mari ponderi între provocatorii de riscuri, incertitudini, vulnerabilități și îngrijorări de pe întreaga planetă. Cauza: stările febrile mari înregistrate în SUA, Regatul Unit, Uniunea Europeană și în multe alte zone ale lumii. Indiciu cert de boală gravă – dezordinea prețurilor de consum. Tratamentul fiind creșterea semnificativă a dobânzilor de politică monetară, însoțită de activarea celor mai eficiente arme din arsenalele băncilor centrale. Susținute de stimulente guvernamentale! Este cert că la soluția optimă se va ajunge prin acțiuni concentrate pe mai multe fronturi. În linia întâi sunt însă băncile centrale, cu prerogativele lor, cu arsenalele lor, cu experiența lor.
Într-un editorial din „The Economist”, un mesaj de acută actualitate era adresat direct celui care îndură efectele inflației: „Viața ta depinde de politicile băncilor centrale, indiferent ce statut ai – ești salariat, pensionar, șomer, rentier, ai depozit de economisire în bănci sau te-ai împrumutat. Indiferent cine ești sau ce faci, deciziile lor te afectează”.
Sfârșitul verii nu se anunță cu un decont încurajator. Indicatorii de încredere din cele mai puternice economii vin în jos. Predicțiile de recesiune se înmulțesc. Cum de peste tot, din ce în ce mai mult, se aud amenințări cu noi suprataxări ale consumului de produse și servicii energetice, grăbirea soluțiilor care să stăvilească inflația a devenit urgență absolută. În iulie, la Sintra, în Portugalia, bănci centrale din numeroase părți ale lumii, la invitația BCE, s-au întâlnit pentru a-si confrunta strategiile. Urmează, la începutul toamnei, la invitația Fed, o nouă sesiune cu ocazia simpozionului de la Jackson Hole. Lumea așteaptă de la băncile centrale un mesaj de încredere. E cert, dobânzile de politică monetară urcă, vor mai urca, dar până unde? Și apoi, cât timp dobânzile vor urca, alți indicatori importanți, între care creșterea economică, vor fi împinși în jos? În acest context, fără îndoială că dezbaterea de la Jackson Hole se va axa pe strategia „liniei neutre”, pe care a adoptat-o Fed. O rată neutră a dobânzii de politică monetară, care nici să nu lase inflația să mai urce, nici să nu restricționeze creșterea economică. Și care, așa cum sublinia președintele băncii centrale a SUA, este foarte greu de calculat.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026