Adrian Vasilescu, BNR: Va depăși cursul de schimb „pragul psihologic“ de 5 lei/1 euro până în martie 2022? (2)

Reiterez concluzia comentariului de săptămâna trecută: de această dată e altfel!  Spre deosebire de anii trecuți, prognozele de luni 28 iunie, ale analiștilor financiari independenți, privind viitorul apropiat al pieței noastre valutare, sunt ponderate. Anticipațiile au o plajă mai largă spre deosebire de anii trecuți, au fost alese scadențe rezonabile, între sfârșitul anului în curs și martie anul viitor. Iar spargerea plafonului nu merge dincolo de un curs prognozat de 5 lei și 01 bani/1 euro.

A fost luat în calcul și faptul, desigur fundamental, că pe piața valutară e prezentă și Banca Națională. Care intervine necontenit, cu mijloace diversificate și eficiente, în baza unor analize aprofundate, ale căror efecte se simt și se văd pentru că sunt făcute la vedere. Iar aceste intervenții au scopul să corecteze greșelile pieței valutare. Căci și piețele greșesc!  Sau să corecteze extravaganțele, semnalate uneori, în cazurile în care cursurile de schimb au tendința să penduleze dincolo de valorile firești  în jurul cărora ar fi normal să se împace oferta cu cererea de valută. Tendință antrenată de câtă valută e cerută, câtă monedă locală e oferită la schimb, până unde a urcat deficitul balanței comerciale și al contului curent. Aici sunt cauzele  deprecierii leului, fie ele obiective sau subiective, iar intervențiile Băncii Centrale pentru atenuarea efectelor acestor cauze tot în acest cadru se produc. Intervenții ce au (acum detaliez!) un câmp larg de acțiuni: un nivel adecvat al dobânzii de politică monetară; calmarea inflației; dozajul optim al cantităților de lei cu care operează băncile, pentru a fi  evitate atât surplusul cât și deficitul de lichiditate; cotele rezervelor minime obligatorii; și, nu în ultimul rând, asigurarea unor raporturi corecte bănci/bănci și bănci/clienți pe piața valutară și pe cea monetară. Astfel de intervenții –  mă refer la cele „la vedere“ –  s-au produs și se produc în raport direct cu cerințele de pe piețele financiare și au  făcut ca paritatea leu – euro să n-o ia razna.

În același  timp, atât piețele, cât și publicul manifestă un interes sporit pentru intervențiile ce nu sunt la vedere și despre care nicio bancă centrală din lume nu dă, de regulă, detalii. Acestea sunt episoadele în care banca noastră centrală își activează rezerva internațională; în speță, vinde sau cumpără valută pentru a echilibra cursul de schimb. La astfel de intervenții BNR face rar referiri, doar când apare o imperioasă cerință, și atunci comunică doar prin vocea guvernatorului. Nu voi comenta așadar când și de ce, în acești  12 ani și jumătate,  BNR a intervenit ori nu în ajutorul leului, folosindu-și rezerva de valute. Voi sublinia însă că  astfel de intervenții  au loc numai când realitatea o impune, mai ales pentru a stabiliza piața valutară dacă leul se depreciază ori se apreciază excesiv. Apoi, de o deosebită însemnătate este faptul că BNR schimbă lei pe euro sau euro pe lei, având mereu grijă să rezulte un net nesemnificativ, chiar și în cazurile în care vânzările de valută sunt semnificative. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu imediat după ce o intervenție a impus vânzări de valută, deîndată ce realitatea o permite valuta „dislocată“ este răscumpărată pe toate căile posibile.