Adrian Vasilescu, BNR, vorbește despre momentele critice prin care a trecut moneda națională la începutul anilor ´90 și cum venirea minerilor și căderea guvernului Roman au schimbat planurile de liberalizare a pieței valutare
Noua conducere a Băncii Naționale, instalată la 4 septembrie 1990, își fixase ca prim obiectiv scoaterea leului dintr-o prelungită și cronică anemie. Un obiectiv de cursă lungă. Foarte lungă. Reperul cel mai solid pentru a cuantifica sănătatea unei monede, cu patru luni înaintea debutului ultimului deceniu al veacului XX, era dolarul american.
Noua conducere a Băncii Naționale, instalată la 4 septembrie 1990, își fixase ca prim obiectiv scoaterea leului dintr-o prelungită și cronică anemie. Un obiectiv de cursă lungă. Foarte lungă. Reperul cel mai solid pentru a cuantifica sănătatea unei monede, cu patru luni înaintea debutului ultimului deceniu al veacului XX, era dolarul american. Așa că reformatorii de la BNR aveau de rezolvat o problemă pe cât de grea, pe atât de urgentă: să pună repede în funcțiune un mecanism economic sănătos care să măsoare, zilnic, raportul corect între leu și dolar. Asta însemna redeschiderea, după patru decenii, a pieței valutare în România.
MAI ÎNTÂI – PROIECTUL
Guvernatorul în vârstă de 40 de ani – cu o vechime la BNR de numai câteva zile – avea în schimb o vastă experiență în materie de piețe valutare. Timp de mulți de ani, la Institutul de Economie Mondială, sub bagheta academicianului Costin Murgescu, analizase mișcările marilor piețe valutare din lume și, zi de zi, îi înainta un raport lui Ceaușescu despre sănătatea principalelor valute. De altfel, obținuse și un doctorat cu o teză despre schimburile valutare, fiindu-i îndrumător marele Costin Kirițescu, căruia, contemporanii îi spuneau simplu Profesorul de Monedă. Kirițescu fusese alungat de la Banca Națională, potrivit obiceiului timpului, și trimis să lucreze ca pontator la o cooperativă meșteșugărească de lângă București, fiind apoi rechemat împreună cu tot „lotul Vijoli“ să stăvilească degringolada monetară. Iar Ceaușescu l-a numit negociator în relațiile cu Fondul Monetar Internațional.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026