Adrian Vasilescu povestește cum a ajuns BNR să revină pe piețele internaționale de capital după o interdicție de 15 ani, după ce România a intrat în incapacitate de plată în 1981, din decizia lui Ceaușescu

Trei mari erori de strategie politică, din prima parte a anului 1990, au împovărat pentru multă vreme economia românească. Am în vedere liberalizarea importurilor concomitent cu interzicerea exporturilor, deschiderea granițelor fără să se fi trecut totodată la liberalizarea prețurilor și subvenționarea de către stat a prețurilor unor produse alimentare de bază simultan cu reintroducerea în pachetele salariale a tuturor drepturilor bănești amputate în anii 1980, deși încă din ianuarie 1990 se înregistrau mari căderi de producție, iar pe piețele interne circulau mulți bani și puține mărfuri.

Consecințele au fost dramatice. Cum exportul, motor principal al oricărei economii, fusese scos din funcțiune, a fost consumată pe importuri toată valuta din rezervele statului. În același timp, întârzierea cu nouă luni a liberalizării prețurilor, față de deschiderea granițelor, a stimulat „turismul comercial“; primii noștri „întreprinzători pe cont propriu“ au cumpărat ieftin, pe lei, mărfuri din țară, pe care apoi le-au vândut scump, pe valută, în Turcia sau în spațiul iugoslav. Mărfurile alimentare cu prețuri subvenționate, cu deosebire untul, au fost primele care au dispărut din magazine. Pe la începutul toamnei 1990, după mai multe luni în care exportul, interzis oficial, a prosperat totuși pe rețelele pieței negre, magazinele erau atât de goale încât la 1 leu în circulație pe piața internă circulau mărfuri de 9 bani.

Acestea erau condițiile interne, în septembrie 1990, când BNR și-a redobândit rolul de bancă centrală de tip european și a trecut la reformarea radicală a întregului sistem bancar românesc.