Adrian Volintiru părăsește consiliul de administrație al Romgaz
Romgaz va începe procesul de selecție pentru un nou membru în consiliul de admnistrație după ce Adrian Volintiru a renunțat la această funcție.
“Consiliul de Administrație a luat act de notificarea domnului Adrian -Constantin Volintiru privind renunțarea la funcția de administrator al ROMGAZ începând cu data de 13 iunie 2014,urmând ca selecția noului membru al Consiliului de Administrație pentru postul rămas vacant, să fie realizată conform prevederilor legale și statutare”, a declarant Virgil Metea, directorul general al Romngaz.
Adrian Volintiru a ocupat funcția de președinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) după ce anterior a lucrat în companii precum Rompetrol, Relad, Vulcan. El a intrat în echipa Rompetrol în 2002, unde a devenit director financiar la rafinăria Vega. În 2005, el a preluat conducerea diviziei de retail Rompetrol Downstream, pentru ca în 2008 să părăsească societatea și să ocupe funcția de director financiar executiv al companiei farmaceutice Relad.
Ulterior, el a lucrat ca director general la compania Marine Resources Exploration International (Marexin), companie de explorări în Marea Neagră, deținută de Dinu Patriciu, pentru ca ultimul loc de muncă să fie cel de director general al producătorului de echipamente energetice și industriale Vulcan București, controlat de Grupul Energetic Tender al omului de afaceri Ovidiu Tender, cu 74,7% din capitalul social.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026