Versiunea completă
Auto & Transporturi

Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din țară, începe să recupereze din trafic: 2 milioane de pasageri în primul trimestru, de trei ori mai mulți față de T1/2021. Spre comparație, în anul de referință 2019 aeroportul avea 3 milioane de pasageri

Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare aeroport din țară, a ajuns la 1,99 milioane de pasageri în primele trei luni din acest an, față de doar 630.000 în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise de oficialii companiei către ZF.

Corina Matei · 26 aprilie 2022 · 2 min de citit

Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare aeroport din țară, a ajuns la 1,99 milioane de pasageri în primele trei luni din acest an, față de doar 630.000  în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor transmise de oficialii companiei către ZF. Spre comparație, în anul de referință 2019, aeroportul avea 3 milioane de pasageri în primele trei luni. La acea vreme decolau în medie 150 de avioane zilnic.

Debutul acestui an a înregistrat 104 decolări zilnic, în medie (dublu față de perioada similară a anului trecut), potrivit calculelor ZF. Operatorii aerieni au zburat cu avioanele aproape pline. Spre exemplu, gradul de ocupare al avioanelor Wizz Air, liderul pieței, a crescut la 85-90%, potrivit celor mai recente date.

Numărul mai mare de decolări și aterizări s-a realizat în contextul în care operatorii aerieni și-au reluat zborurile la frecvențe apropiate cu cele de dinainte de pandemia de Covid-19. Eliminarea restricțiilor a stimulat și mai mult creșterea numărului de zboruri. Oficialii aeroportului au transmis că în ianuarie-martie anul acesta s-au înregistrat 18.830 de mișcări (decolări și aterizări) de pe Otopeni, față de 9.224 de mișcări în perioada similară a anului trecut.

Citește și