Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Afaceri de la Zero. De la argint reciclat, la bijuterii cu forme organice și neașteptate. Ana Dincă, fondatoarea atelierului MAD: Încurajez pe toată lumea să poarte o bijuterie cu mesaj, la orice vârstă

Ana Dincă este arhitectă, iar în ultimul an de facultate a decis să lanseze un proiect personal, atelierul de bijuterii MAD, care transpune în inele sau cercei pasiunea ei pentru forme organice neașteptate, dar și crezul în nevoia de sustenabilitate la nivelul industriei de bijuterii. Piesele MAD sunt realizate toate manual, numai din argint reciclat, nicio piesă nu seamănă cu alta, cum de altfel…

Vali Pencu · 11 aprilie 2024 · 2 min de citit

Ana Dincă este arhitectă, iar în ultimul an de facultate a decis să lanseze un proiect personal, atelierul de bijuterii MAD, care transpune în inele sau cercei pasiunea ei pentru forme organice neașteptate, dar și crezul în nevoia de sustenabilitate la nivelul industriei de bijuterii. Piesele MAD sunt realizate toate manual, numai din argint reciclat, nicio piesă nu seamănă cu alta, cum de altfel orice destinatar este la rândul său unic. „Bijuteriile MAD au apărut acum doi ani, dar în spate sunt 4-5 ani de lucru în bijuterie. Am început să fac bijuterie în facultate, ca o formă de escapism, dar au fost niște ani de încercări pentru că atunci când începi un meșteșug, îți ia ceva timp să concretizezi o direcție”, a spus Ana Dincă, fondatoarea brandului de bijuterii MAD, în cadrul emisiunii Afaceri de la Zero. Primul „atelier” MAD a fost balconul și ocazional curtea părinților, dar odată ce pasiunea pentru acest proiect a prins contur, Ana a dublat-o și cu pregătirea potrivită. „Am făcut Școala de Bijuterie timp de cinci luni. În București, există mai multe școli de bijuterie private, dar eu am mers pe o variantă mai clasică și cred că a contat asta în formarea mea. Nu a fost un curs de două săptămâni, ci o școală intensivă de mers în fiecare zi. Am trecut prin foarte multe tehnici. Să fii școlar în partea asta de bijuterie este foarte interesant pentru că este un fel de învățare foarte practic.” Odată terminată școala, a început munca propriu-zisă. Fiind însă studentă, Ana spune că nu dispunea de fonduri mari pentru a-și lansa proiectul, așa că pentru primele piese MAD a apelat la o soluție de urgență pentru materia primă, argintul, propriile bijuterii pe care nu le mai purta.

„Le-am topit și am început să fac din ele diverse forme. Scopul era să îmi fac mâna la topituri, la diverse tehnici.” Dar nu doar nevoia a împins-o către această tehnică, ci și crezul că sustenabilitatea trebuie să devină o trăsătură a modului în care sunt realizate bijuteriile.

Citește și