Afaceri de la Zero. Emanuel Toma a ieșit din sistemul bancar, unde a activat timp de 18 ani, și a deschis firma de consultanță în domeniul financiar Controlling Akademie
Emanuel Toma a fost bancher timp de 18 ani, timp în care a trecut prin mai multe cicluri și crize economice, iar astăzi, toată această experiența acumulată în domeniul bancar îi este de folos în propriul său proiect antreprenorial, firma de consultanță în domeniul financiar Controlling Akademie, pe care a deschis-o în toamna anului 2023.
♦ În prezent, Controlling Akademie se concentrează pe sistemul bancar, leasing sau leasing operațional pentru atragerea de clienți, iar activitatea se poate extinde și către companii medii și mari, cu cifră de afaceri peste 50 mil. lei ♦ Fondatorul își propune să dezvolte în viitor o echipă de până la șapte colaboratori, fiecare cu specializări diverse.
„Am simțit de mult timp că e momentul să ies din sistemul bancar. După pandemie, în vara anului 2022, am decis că a venit cu adevărat acel moment. Compania am înființat-o în septembrie 2023. Numărul de clienți e deocamdată foarte mic, sunt doar doi clienți. Am început cu fostul angajator pentru că am păstrat relații bune cu foștii șefi. Am pornit cu sarcini mici, punctuale timp de șase luni, după care am decis să trecem la sarcini mai complexe”, a povestit el.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026