Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Afaceri de la Zero. Cătălin Sorescu, pasionat de domeniul craft, a renunțat la cariera în IT și a deschis un magazin de unelte la Timișoara, iar acum dezvoltă un proiect integrat cu o școală de meșteșug, o asociație și un muzeu al uneltelor

Uneltele și meșteșugul craft au fost, pentru Cătălin Sorescu, o pasiune încă din copilărie, însă viața lui a decurs în așa fel încât a urmat o facultate de calculatoare și a ajuns să lucreze în corporații și în diverse alte firme ca inginer software.

Mirela Turlan · 10 iulie 2022 · 2 min de citit

♦ „Îmi doresc să fac tot ce pot pentru acest cerc de activități din jurul craftului“ ♦ Asociația Breasla Artizanilor are în momentul de față circa 20 de meșteșugari ♦ În Muzeul Uneltelor sunt expuse aproximativ 30.000 de piese pe care antreprenorul le-a folosit și a căror istorie o cunoaște în detaliu.

Uneltele și meșteșugul craft au fost, pentru Cătălin Sorescu, o pasiune încă din copilărie, însă viața lui a decurs în așa fel încât a urmat o facultate de calculatoare și a ajuns să lucreze în corporații și în diverse alte firme ca inginer software. După o carieră de nouăsprezece ani în IT, în mintea lui a reapărut ideea de craft, așa că a pornit, în primă fază, cu un magazin de unelte la Timișoara și cu un muzeu al uneltelor, după care a urmat înființarea asociației Breasla Artizanilor și acum își propune să deschidă și o școală de meșteșug.

„În minte mereu mi-a stat ideea de meșteșug, de craft, de lucru făcut manual. A rămas, însă, în background pentru că am fost genul de om care a învățat bine, astfel că am urmat o facultate de prestigiu, cea de calculatoare. La un moment dat, în mintea mea s-a înfiripat ideea că ar trebui să mă ocup și de altceva. Un timp, am făcut asta în paralel SaluOk F serviciu în corporație plus pasiunea pentru craft și am meșteșugărit anumite obiecte. Am înființat și un muzeu al uneltelor. M-am lovit de faptul că în România, la nivelul anilor 2000, nu se găseau unelte specializate pentru craft și așa am ajuns să iau legătura cu furnizori din vest, să folosesc unelte specializate și să le import în România. Anul trecut, am demarat proiectul Breasla Artizanilor, o asociație ce numără 20 de oameni în prezent. Partea pe care acum vreau să o dezvolt este o școală de meșteșug“, a povestit el.

Citește și