Afaceri de la Zero. Dorian Lungu a pornit din Vama Buzăului platforma Gastro Local, dedicată punctelor gastronomice locale, care adună peste 30 de astfel de puncte și își dorește să formeze o rețea la nivel național
Dorian Lungu, un antreprenor din Brașov, a creat Gastro Local, o platformă dedicată punctelor gastronomice locale, pornind cu doar patru astfel de puncte, iar astăzi a creat o rețea de 30 de gospodării care oferă servicii de masă.
♦ „Într-un gastro local, minim 70% din produse sunt locale, trebuie să existe un lanț scurt de aprovizionare.“
Dorian Lungu, un antreprenor din Brașov, a creat Gastro Local, o platformă dedicată punctelor gastronomice locale, pornind cu doar patru astfel de puncte, iar astăzi a creat o rețea de 30 de gospodării care oferă servicii de masă.
„În 2018, Vama Buzăului a fost atestată ca stațiune turistică de interes local, au început să vină din ce în ce mai mulți turiști și nu aveau unde să mănânce. În acea comună există multe resurse ale gastronomiei, ca în orice sat. Ele sunt acolo de mulți ani, dar dacă sunt lăsate așa, dispar în timp”, povestește el. La acea vreme, primarul din comuna Vama Buzăului a indentificat ca soluție la lipsa locurilor în care se poate lua masa înființarea unor puncte gastronomice locale, iar patru astfel de puncte au fost create, iar acesta a și fost punctul de pornire al Gastro Local. „Am simțit o nevoie de unitate, mi-am dat seama cât de important este de a le organiza într-o parte calitativă. La punctul gastronomic local, fiecare face ce vrea conform unei legislații, care până la urmă fiecare o respectă sau nu. Acolo e un manual destul de mare la partea de puncte gastronomice locale, am simțit nevoia de a crea ceva în rețea și calitativ”, explică el. Dorian Lungu are ca obiectiv să creeze o rețea de puncte gastronomice locale care să respecte anumite standarde atât de igienă, cât și în privința produselor pe care ei le promovează. Un punct gastronomic local reprezintă o mică afacere de familie care presupune servirea mesei în gospodăria proprie a unui număr de până în 12 persoane simultan, meniul având o gamă redusă de produse, toate fiind luate local. Cu toate că ideea pe care se bazează punctele gastronomice locale este una bună, de multe ori, spune Dorian Lungu, realitatea stă diferit. Posibilitatea de control a statului este limitată, tocmai de aceea Gastro Local își propune să creeze o rețea de puncte gastronomice locale care să respecte aceste standarde. Gastro Local a pornit cu doar patru puncte gastronomice și astăzi a ajuns la 30 astfel de puncte din mai multe zone ale țării.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026