Afaceri de la zero. Victor Miron a creat Cărțile pe față, un proiect cultural care încurajează cititul și a dezvoltat zeci de campanii de promovare a lecturii, dar și un booktruck cu care a parcurs zeci de mii de kilometri în mediul rural
Victor Miron s-a îndrăgostit de cărți în perioada liceului, datorită profesoarei lui de limba română. Ani mai târziu, și-a promis să citească zilnic, cel puțin o oră și a respectat această promisiune, iar în 2017 a hotărât să pornească proiectul cultural Cărțile pe față și asociația cu același nume, pentru a-i încuraja și pe ceilalți să citească.
♦ Echipa proiectului pornit de Victor Miron numără opt persoane și peste 100 de voluntari care au participat la inițiativele desfășurate de-a lungul timpului. ♦ Proiectul Cărțile pe față a ajutat circa 10.000 de copii să citească.
Victor Miron s-a îndrăgostit de cărți în perioada liceului, datorită profesoarei lui de limba română. Ani mai târziu, și-a promis să citească zilnic, cel puțin o oră și a respectat această promisiune, iar în 2017 a hotărât să pornească proiectul cultural Cărțile pe față și asociația cu același nume, pentru a-i încuraja și pe ceilalți să citească.
„M-am gândit, inițial, din joacă, să le propun și altora să citească și să posteze pe rețelele de socializare imagini în care fața le era acoperită de o carte, cu mesajul „promovăm cititul, ne dăm cărțile pe față”. Asociația am pornit-o ceva mai târziu de la această inițiativă, în 2017. Scopul era să convingem oamenii să citească măcar două cărți pe lună”, a povestit el.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026