Afacerile Axes Software au crescut cu 12% în 2023, la aproape 10 mil. lei, dar profitul a scăzut cu 21%
Compania locală Axes Software, specializată în dezvoltarea de soluții software pentru domeniul logisticii încă de acum peste 18 ani, a închis 2023 cu o cifră de afaceri de 9,7 milioane lei (circa 1,9 mil, euro), în creștere cu 12% comparativ cu 2022, sub ținta sa inițială de circa 20%, conform datelor raportate la Ministerul de Finanțe.
Compania locală Axes Software, specializată în dezvoltarea de soluții software pentru domeniul logisticii încă de acum peste 18 ani, a închis 2023 cu o cifră de afaceri de 9,7 milioane lei (circa 1,9 mil, euro), în creștere cu 12% comparativ cu 2022, sub ținta sa inițială de circa 20%, conform datelor raportate la Ministerul de Finanțe. În ceea ce privește profitabilitatea, compania a înregistrat o scădere de 21% a profitului net anul trecut, acesta coborând astfel la 926.000 lei, de la 1,1 milioane lei în 2022, potrivit aceleiași surse.
Din punct de vedere al resurselor umane, Axes Software a avut în medie 40 de angajați în 2023, cu 10% mai mulți decât în anul precedent. Compania, activă încă din 2005, are dezvoltat un ecosistem de soluții software pentru industria de logistică, acoperind complet lanțul de aprovizionare – de la producție, depozitare și până la livrare. Axes Software are în total peste zece aplicații software dezvoltate, cea mai veche fiind soluția pentru managementul depozitelor (Warehouse Management System – WMS). Per total, compania are peste 150 de clienți mari în România, printre care se numără Fan Curier, Elefant.ro, Auchan, Renault și Mobexpert.
Într-un interviu acordat ZF în noiembrie 2023, Edward Petrescu, fondator și CEO Axes Software, a menționat că în 2024 se așteaptă la un avans mai mare al businessului, în condițiile în care există încă mult potențial de dezvoltare a pieței de logistică din România, dar și mult potențial de creștere în străinătate, zona vizată pentru extindere fiind cea din Orientul Mijlociu. Compania se concentrează încă de anul trecut pe atragerea primilor clienți din zona Orientului Mijlociu, unde și-a creat o rețea de parteneri și unde proiectele din zona de logistică sunt cu mult mai mari decât cele din România.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026