Versiunea completă
Auto & Transporturi

Afacerile fabricii de componente electromecanice și electronice Vimercati din Bacău au crescut cu aproximativ 10% în 2023, ajungând la 360,8 mil. lei

Vimercati East Europe, care produce componente electromecanice și electronice într-o fabrică din județul Bacău, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 360,8 mil. lei (circa 73 mil. euro), în creștere cu aproximativ 10% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 328,4 mil. lei (66,6 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.

Laurentiu Cotu · 21 iulie 2024 · 2 min de citit

Vimercati East Europe, care produce componente electromecanice și electronice într-o fabrică din județul Bacău, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 360,8 mil. lei (circa 73 mil. euro), în creștere cu aproximativ 10% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 328,4 mil. lei (66,6 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.

Vimercati East Europe a realizat anul trecut un profit net de 15,7 mil. lei (3,2 mil. euro), în scădere cu 17% față de anul precedent, când compania a avut un câștig net de 19 mil. lei (3,8 mil. euro), conform datelor publice. Producătorul de componente electromecanice și electronice a ajuns în 2023 la un număr mediu de 737 de angajați.

Grupul italian Vimercati, care produce sisteme pentru bord, senzori sau prize USB, a decis în 2007 să-și internaționalizeze businessul și a ales județul Bacău pentru o investiție de la zero. Fabrica a început producția în 2008 cu numai 11 salariați, iar cea mai mare dezvoltare a businessului a avut loc în perioada 2016-2018. Printre clienții Vimercati East Europe se numără majoritatea constructorilor auto de la Dacia până la Ferrari sau Rolls-Royce. Grupul italian este controlat din 2015 de Viney Corporation din India. 

Citește și