Afacerile producătorului de anvelope Pirelli au scăzut cu 9% în 2020, la 2,53 mld. lei. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 3.794 de angajați, cu 41 de oameni mai mulți față de anul precedent
Producătorul de anvelope Pirelli Tyres România, subsidiara locală a gigantului italian Pirelli, cu afaceri globale de peste 4 mld. euro, deținut în prezent de compania chineză de stat China National Chemical, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 2,53 mld. lei (525,7 mil. euro), în scădere cu aproximativ 9% față de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Fina…
Producătorul de anvelope Pirelli Tyres România, subsidiara locală a gigantului italian Pirelli, cu afaceri globale de peste 4 mld. euro, deținut în prezent de compania chineză de stat China National Chemical, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 2,53 mld. lei (525,7 mil. euro), în scădere cu aproximativ 9% față de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Compania a avut anul trecut un profit net de 70,7 mil. lei (14,7 mil. euro), în creștere cu 4,5% față de anul precedent, când câștigul net al Pirelli Tyres România a fost de aproximativ 67,6 mil. lei (14,3 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 3.794 de angajați, cu 41 de oameni mai mulți față de anul precedent. În 2020, producția fabricii Pirelli de la Slatina a fost oprită mai multe săptămâni, din cauza pandemiei de coronavirus.
La începutul anului 2019, WDP, dezvoltator de spații logistice și industriale cu capital belgian, a anunțat că va investi 40 de milioane de euro pentru construcția unei hale de depozitare de aproximativ 60.000 mp pentru producătorul de anvelope Pirelli la Slatina. Proiectul avea ca termen de finalizare anul 2020, conform unor informații anterioare.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026