Afacerile producătorului de panificație Pambac, controlat de antreprenorul Eusebiu Guțu, au crescut cu 19,5% în 2022, ajungând la peste 314 mil. lei
Producătorul de panificație Pambac, controlat de antreprenorul Eusebiu Guțu din Bacău, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de aproximativ 314,5 mil. lei (63,8 mil. euro), în creștere cu 19,5% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de peste 263 mil. lei (53,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor
Producătorul de panificație Pambac, controlat de antreprenorul Eusebiu Guțu din Bacău, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de aproximativ 314,5 mil. lei (63,8 mil. euro), în creștere cu 19,5% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de peste 263 mil. lei (53,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor. Pambac a realizat anul trecut un profit net de 26,7 mil. lei (5,4 mil. euro), în scădere cu aproape 3% față de anul precedent, când producătorul de panificație a obținut un câștig net de 27,5 mil. lei (5,6 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 530 de angajați. Producătorul de panificație este prezent în principalele rețele internaționale și naționale din comerțul modern – hipermarket, supermarket, discounteri și cash&carry.
Produsele Pambac se găsesc în Kaufland, Auchan, Cora, Mega Image, Profi, Metro, Selgros, dar și în Unicarm, Ovisim, Diana sau Annabella. De asemenea, compania are propriile magazine Pambac și Pambac Caffe, situate în puncte strategice din Bacău, orientante pe direcția de retail convenience, fiind definite ca spații destinate exclusiv cumpărăturilor pentru acasă, potrivit unor informații furnizate anterior de companie. Pambac comercializează în această rețea produsele proprii de panificație, patiserie, cofetărie, morărit și paste făinoase, dar și produse de băcănie care asigură completarea coșului zilnic, mărci consacrate în piață, furnizate de colaboratori.
Cătălin Grigoriu, unul dintre cei mai puternici antreprenori din Bacău, a decis în 2018 să cedeze partea sa de acțiuni din producătorul de panificație Pambac partenerului său Eusebiu Guțu, care a devenit acționar unic al Pambac prin intermediul companiei Popasul Trebeș. Înființat în 1968, Pambac se numără printre cei mai mari jucători pe piața de paste făinoase, morărit și panificație din România. Pambac are în portofoliu produse precum mălai, paste, făină sau pâine sub branduri precum Grania, Ciao Pasta, Pufunny, Casa D’Or sau Pambac.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026