Afacerile transportatorului rutier de marfă Trans SESE au crescut cu 24,6% în 2024, ajungând la peste 219 mil. lei
Transportatorul rutier de marfă Trans SESE, cu sediul în Cluj-Napoca, subsidiara locală a grupului spaniol SESE, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 219,1 mil. lei (44 mil. euro)
Transportatorul rutier de marfă Trans SESE, cu sediul în Cluj-Napoca, subsidiara locală a grupului spaniol SESE, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 219,1 mil. lei (44 mil. euro), în creștere cu 24,6% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 175,8 mil. lei (35,5 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Trans SESE a raportat pentru 2024 un profit net de aproximativ 324.000 de lei (65.000 de euro), de 2,3 ori mai mic față de anul precedent, când transportatorul rutier de marfă a obținut un câștig net de peste 770.000 de lei (156.000 de euro), potrivit datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 423 de angajați, cu 47 de oameni mai mult decât în 2023.
Istoria grupului SESE a început în anul 1965, când Alfonso Sese Tena a pus bazele unei companii de transport în Spania. Trans SESE oferă servicii în domeniul logisticii, pieței de automotive și industriei. În prezent grupul SESE deține o rețea extinsă în 16 țări de pe patru continente și 14.700 de angajați, potrivit informațiilor de pe site-ul companiei. Grupul a realizat anul trecut o cifră de afaceri totală de peste 1 mld. euro. Pe piața din România, grupul SESE a intrat în anul 2007, prin înființarea companiei Trans SESE, cu sediul la Cluj-Napoca.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026