Aflat sub control judiciar al DNA, Ionel Bucur, suspendat de la conducerea CNE Cernavodă
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) l-a suspendat pe Ionel Bucur din funcția de director al sucursalei CNE Cernavodă, pus sub control judiciar de către procurorii DNA. El este acuzat de fapte de abuz în serviciu și conflict de interese.
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) l-a suspendat pe Ionel Bucur din funcția de director al sucursalei CNE Cernavodă, pus sub control judiciar de către procurorii DNA. El este acuzat de fapte de abuz în serviciu și conflict de interese. Aceeași măsură a fost luată și față de Elena-Marinela Negulici, suspendată din funcția de director economic al CNE Cernavodă.
„Conducerea SNN a decis suspendarea din funcție a directorului sucursalei CNE Cernavodă și a directorului economic al CNE Cernavodă pe durata aplicării măsurii controlului judiciar. Față de celelalte persoane cu privire la care s-a pus în mișcare acțiunea penală, SNN va acționa în conformitate cu prevederile Codului muncii“, potrivit unui comunicat emis de Nuclearelectrica vineri pe bursă.
Marian Șerban, directorul centralei CNE Cernavodă, va prelua atribuțiile funcției de director al sucursalei CNE Cernavodă, iar Titina Holobiuc preia atribuțiile funcției de director economic în cadrul CNE Cernavodă.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026