Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Agricover Holding, care a vrut să se listeze cu acțiuni în primăvara lui 2023 la Bursa de Valori dar a eșuat din cauza interesului scăzut al investitorilor, vrea să prelungească mandatul de auditor al KPMG

Agricover Holding, companie din agribusiness care în primăvară a vrut să-și listeze un pachet de acțiuni de 416 mil. lei dar a eșuat din cauza interesului scăzut al investitorilor, convoacă acționarii pe 29 septembrie pentru a aproba prelungirea mandatului de…

Cristina Bellu · 28 august 2023 · 1 min de citit

Agricover Holding, companie din agribusiness care în primăvară a vrut să-și listeze un pachet de acțiuni de 416 mil. lei dar a eșuat din cauza interesului scăzut al investitorilor, convoacă acționarii pe 29 septembrie pentru a aproba prelungirea mandatului de auditor al KPMG până la 30 septembrie 2027. Antreprenorul Jabbar Kanani (cu o deținere de 85,2%) și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (12,72%) sunt acționarii Agricover.

Pe 17 mai Agricover Holding a anunțat că oferta de listare, de maximum 416 mil. lei și derulată din 4 mai și până pe 16 mai 2023, s-a închis fără succes întrucât apetitul scăzut din partea investitorilor a determinat compania să oprească planurile de a merge mai departe la Bursa de Valori București.

Compania voia majorare de capital de 140  mil. lei și o diminuare prin vânzare de 280 mil. lei a pachetelor celor doi vânzători: Jabbar Kanani (a cărui deținere în capitalul social scădea de la 85,2% la 57,44%) și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (de la 12,72% la 4,12%).

Citește și