Agrobusiness & Industria alimentară, sector „alimentat“ de pandemie
Domeniul agroalimentar, în care „vârfurile“ nu sunt „made in Ro“, ci multinaționale, este unul dinamic și divers, cuprinzând de la producția de cereale până la producția de uleiuri vegetale, mezeluri, brânzeturi sau bere, a căror valoare totală trece de 30 de miliarde de euro, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică și Food Drink Europe.
Domeniul agroalimentar, în care „vârfurile“ nu sunt „made in Ro“, ci multinaționale, este unul dinamic și divers, cuprinzând de la producția de cereale până la producția de uleiuri vegetale, mezeluri, brânzeturi sau bere, a căror valoare totală trece de 30 de miliarde de euro, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică și Food Drink Europe.
Firmele străine au deja o tradiție pe piață, dar sunt și câteva companii românești, precum Romaqua Group (băuturi), Transavia și Agricola Bacău (carne de pui) sau Cerealcom Dolj (comerț cu cereale), care au reușit să își facă loc în topuri și sunt lideri de piață cu brandurile lor pe unele dintre cele mai importante sectoare din zona bunurilor de larg consum. De altfel, conform studiilor, industria alimentară reprezintă unul dintre puținele sectoare în care ponderea capitalului românesc depășește 60%.
Anul 2019 a fost unul foarte bun pentru mediul de business din domeniul agroalimentar, iar asta s-a văzut în veniturile și profitul net realizate de companii. Cifra de afaceri totală a primelor 20 de companii din industria aliementară și a băuturilor a crescut în 2019 cu 7,3% față de anul precedent, depășind pragul de 20 mld. lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerțului.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026