Alessio Menegazzo, PPC România: Ne dorim aceeași efervescență investițională în rețele ca în piața regenerabilelor. Cu cât întârziem mai mult dezvoltarea regenerabilelor, cu atât adversarii economici ai UE vor avea de câștigat
Grupul elen PPC, care a cumpărat Enel România pentru 1,2 miliarde de euro, l-a numit pe Alessio Menegazzo în funcția de CEO și country manager la finalul lunii octombrie 2023. Alessio Menegazzo s-a alăturat Enel România în 2009 și a coordonat în ultimii ani echipa responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă și de integrarea sustenabilității în centrul culturii corporative. Înt…
♦ La nivel european, sunt necesare conform estimărilor Comisiei investiții în valoare totală de 600 de miliarde de euro în rețelele de electricitate până în 2030 pentru a le face flexibile, descentralizate, digitalizate și pentru a găzdui proiectele regenerabile la scară mare și creșterea prosumatorilor ♦ Pentru România, asta se traduce, estimativ, într-un necesar de investiții în rețelele electrice de până la 15 miliarde de euro în același interval, iar cea mai mare parte a acestora va trebui acoperită de sectorul privat ♦ Mai departe, investițiile nu pot fi acoperite din fonduri UE decât marginal, undeva la aproximativ 10-15% din totalul necesar, dar fără infrastructura potrivită, puțin din planul verde european poate deveni realitate ♦ Pe scurt, apetitul pentru a aloca bani pentru producția de energie verde trebuie să fie la fel cu cel de a aduce bani în rețele, atrage atenția Alessio Menegazzo, CEO & country manager, PPC România.
Grupul elen PPC, care a cumpărat Enel România pentru 1,2 miliarde de euro, l-a numit pe Alessio Menegazzo în funcția de CEO și country manager la finalul lunii octombrie 2023. Alessio Menegazzo s-a alăturat Enel România în 2009 și a coordonat în ultimii ani echipa responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă și de integrarea sustenabilității în centrul culturii corporative. Într-un interviu amplu realizat pentru cea mai nouă ediție a anuarului ZF Energie, Alessio Menegazzo vorbește despre planurile semnificative de investiții pe care PPC le are pentru România într-un context mai provocator ca niciodată.
Cum se pregătește PPC România pentru tranziția energetică? Unde vedeți provocările asociate companiei dumneavoastră pe acest traseu, dar și oportunitățile?
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026