Alexander Pavlov, șeful FM Logistic: Clienții existenți din farma și producție s-au dezvoltat, volumele din depozite au fost mai mari cu 8-10% în primele șase luni din 2019. „Am angajat 40 de oameni noi la Timișoara și mai căutăm încă cinci.“
Alexander Pavlov, șeful FM Logistic, unul dintre cei mai mari operatori din sectorul de logistică și transport, spune că în prima jumătate a acestui an volumele în depozite au fost mai mari cu 8-10% față de perioada similară a anului trecut și că businessul va fi în creștere în acest an calendaristic.
Alexander Pavlov, șeful FM Logistic, unul dintre cei mai mari operatori din sectorul de logistică și transport, spune că în prima jumătate a acestui an volumele în depozite au fost mai mari cu 8-10% față de perioada similară a anului trecut și că businessul va fi în creștere în acest an calendaristic.
„Clienții existenți s-au dezvoltat, atât cei din farma, cât și cei din producție. Până la final de an, businessul nostru va fi pe creștere dat fiind volumele mai mari din depozite“, a spus pentru ZF Alexander Pavlov.
El a preluat conducerea operațiunilor sucursalei din România în octombrie anul trecut, având o experiență de 15 ani în logistică, anterior lucrând în Rusia.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026