Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România și Moldova: Între recorduri și resetări sau cum 14 luni pot părea o viață

Cred că acest produs editorial extrem de apreciat, „Top 1.000 cele mai mari companii din România“, nu păcătuiește decât prin decalajul inevitabil dintre data de referință și momentul la care interpretăm rezultatele, decalaj care în particular anul acesta poate părea de o viață, și nu de 14 luni, la cât s-a schimbat lumea din decembrie 2019. În mod nesurprinzător și similar edițiilor anterioare, topul zugrăvește din nou imaginea celui mai bun an al businessului românesc, cu statisticile inspirat rezumate în editorialul redacției ZF, pe care nu le voi relua. Nu surprind nici superlativele legate de numărul de companii, cifra de afaceri totală, profitul net cumulat sau marja medie a acestuia. Deși 2019 a stat bine și la capitole neavute în vedere de acest studiu (inclusiv creștere PIB și investiții străine directe), se acumulau vulnerabilități: dependența excesivă de consum, în mare parte din import (vizibilă și în Top 1.000, unde domeniul predominant de activitate este comerțul), subcapitalizarea companiilor, nivelul redus de economisire și intermediere financiară, dezechilibrul bugetar cronic. Multe dintre acestea au influențat povestea încă nescrisă până la capăt a anului excepțional 2020, ale cărui implicații nu se vor fi epuizat în cifrele pe care le vom analiza în ediția viitoare a anuarului, date fiind măsurile de sprijin care au „anesteziat“ anul trecut o parte a economiei.

Simt nevoia să mă refer mai degrabă la câteva evoluții post-2019, în absența cărora ar părea că analizăm o lume demult apusă. Foarte probabil că în 2020 evoluția cifrei de afaceri va fi fost negativă pentru majoritatea companiilor și deci și în mod agregat, deși anumite domenii precum IT&C, construcții, comerțul online, industria farmaceutică și chimică au fost pe plus. Creșterea sub așteptările inițiale a șomajului și majorarea veniturilor medii în ciuda crizei, cuplată cu moratoriile bancare și fiscale, au menținut puterea de cumpărare, evitând prăbușirea comerțului, principalul motor al economiei, a cărei contracție generală de 3,9% a fost de asemenea sub nivelul temerilor. Asta în ciuda unui an agricol afectat de secetă și a unei intervenții mai degrabă modeste a statului în stimularea economiei – IMM Invest a fost într-adevăr un succes, însă schemele pentru companii mai mari sunt subaccesate din cauza unor criterii de eligibilitate prea stricte în context de capitalizare deficitară.

Companiile au descoperit în criză resurse incredibile de agilitate de care vor avea nevoie și în noua normalitate, cu caracteristici VUCA (volatility, uncertainty, complexity, ambiguity) tot mai pronunțate. Adopția noilor tehnologii, atât în procese interne, cât și în relația cu piața, a depășit reținerile privind business case-urile și a accelerat, devenind un răspuns esențial la criză pentru două companii din trei (conform studiului Deloitte Automation with Intelligence). Avem însă mult de recuperat: raportul DESI ne plasează pe ultimul loc în UE la digitalizarea economiei, a serviciilor publice și a competențelor. Avem o șansă unică să recuperăm, atât în tranziția digitală, cât și în cea energetică, și, în general, în reformarea statului și creșterea competitivității economiei, prin accesarea fondurilor europene de peste 80 de miliarde de euro între 2021 și 2027, însă pentru aceasta trebuie să devenim capabili să construim și să cofinanțăm (în ciuda marasmului bugetar produs de ani de politici populiste și ineficacitate administrativă) proiecte aliniate cu prioritățile strategice europene.