Alin Brendea, analist, Prime Transaction: Interesul crescând al investitorilor cu privire la listări, predictibil într-o piață aflată în creștere. Purtăm discuții și la Prime
Patru companii s-au listat sau urmează să se listeze la Bursa de Valori București în 2024 – de două ori mai mult decât anul trecut – și, deși numărul încă se află cu mult în spatele nivelurilor istorice din 2021-2022,…
Patru companii s-au listat sau urmează să se listeze la Bursa de Valori București în 2024 – de două ori mai mult decât anul trecut – și, deși numărul încă se află cu mult în spatele nivelurilor istorice din 2021-2022, se poate remarca în ultimul timp o disponibilitate tot mai mare în rândul investitorilor de la BVB pentru noi emitenți, spune Alin Brendea, analist bursier în cadrul Prime Transaction.
„Se observă din nou un interes mai mare (privind listările – n.r.) și este cumva predictibil pentru că, atunci când piața începe să crească, există mai mult capital, mai mulți investitori interesați – o paletă mai largă de profile de risc, să spunem. Atunci există inclusiv investitori interesați de emitenți noi, de oferte noi”, explică analistul.
Aparenta dezghețare a pieței listărilor are loc în contextul în care indicele de referință BET a ajuns recent la un nou record de circa 18.200 de puncte, înregistrându-se maxime istorice pe mulți emitenți incluși în structura benchmark-ului, precum OMV Petrom (SNP) și Banca Transilvania (TLV).
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026