Alro Slatina schimbă prospectul de vânzare de acțiuni. Ce modificări sunt aduse
Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a modificat prospectul de vânzare de acțiuni la bursă printr-un amendament publicat joi la închiderea bursei. Printre prevederile acestui document se numără: prelungirea ofertei de subscriere de la 16 iulie 2018 la 19 iulie…
Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a modificat prospectul de vânzare de acțiuni la bursă printr-un amendament publicat joi la închiderea bursei. Printre prevederile acestui document se numără: prelungirea ofertei de subscriere de la 16 iulie 2018 la 19 iulie 2018, introducerea unui interval de preț între 3,5 lei și 4 lei, față de un preț maxim anunțat de 6,18 lei pe acțiune și oferă investitorilor de retail posibilitatea de a-și retrage subscrierile.
„Investitorii de Retail trebuie să subscrie pentru Acțiunile Oferite la prețul fix de 4 RON (respectiv limita superioară a Intervalului de Preț). Investitorii de Retail au dreptul la o reducere de 7 (șapte) la sută din Prețul de Ofertă pentru subscrierile făcute în mod valabil pe toată durata Perioadei de Ofertă (respectiv de la 2 iulie 2018 până la 19 iulie 2018, inclusiv)”, se arată în amendamentul Alro Slatina.
De la startul ofertei, din 2 iulie și până pe 12 iulie, când a fost redactată această știre, investitorii de retail aveau introduse subscrieri de 6,2 milioane de acțiuni în 353 de ordine, adică un grad de subscriere de aproape 11%, chiar dacă primele zile au venit la pachet cu discounturi, potrivit informațiilor de la brokeri.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026