Altex investește 27 mil. euro în extinderea rețelei și a centrelor logistice. Retailerul vrea să deschidă cel puțin trei magazine până la finalul anului
Altex România, principalul jucător pe piața de electro-IT din România, anunță investiții de peste 27 mil. euro în extinderea rețelei și a centrelor logistice și inaugurarea a cel puțin trei magazine noi pănă la finalul anului, strategie susținută atât din fonduri proprii, dar și din alte surse de finanțare pe care compania caută să le identifice în perioada imediat următoare.

“În procesul de redresare economică, finanțările si investițiile private au un rol vital. În acest context, Altex a decis să ia o serie măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în extinderea rețelei de magazine până la finalul anului, dar și în modernizarea și tehnologizarea infrastructurii. Investiția totală, de peste 27 de milioane de euro, va fi susținută preponderent din fonduri proprii, dar și din alte surse de finanțare pe care compania caută să le identifice în perioada imediat următoare”, transmit reprezentanții Altex.
Dan Ostahie, CEO ALTEX România, consideră că atât amploarea recesiunii, cât și capacitatea de redresare depind de reacția fermă și rapidă a autorităților, de măsurile pe care le vor lua cu privire la sprijinirea și finanțarea sectoarelor afectate, de limitare a creșterii șomajului și de stimulare a investițiilor private.
-
ZF Live. Ciprian Dascălu, economist-șef al BCR: De unde a venit creșterea? PNRR este răspunsulBusiness Legal · 15 noiembrie 2026
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaperZF Print · 15 noiembrie 2026