Altius, companie controlată de Marius Diaconu, a subscris 1,5 milioane de acțiuni în cadrul ofertei publice inițiale desfășurate de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, pentru care a plătit 3 mil. lei
Altius, companie care activează în domeniul medicinei veterinare, a subscris 1,5 milioane de acțiuni în cadrul ofertei publice inițiale desfășurate de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, pentru care a plătit 3 milioane de lei, potrivit informațiilor transmise de cel mai mare holding care se listează pe 12 iulie la bursa de la București.
Altius, companie care activează în domeniul medicinei veterinare, a subscris 1,5 milioane de acțiuni în cadrul ofertei publice inițiale desfășurate de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, pentru care a plătit 3 milioane de lei, potrivit informațiilor transmise de cel mai mare holding care se listează pe 12 iulie la bursa de la București.
Fondatorul și CEO-ul Altius este Marius Diaconu, un investitor activ cu o experiență de peste 20 de ani în domenii precum piața imobiliară, IT, agricultură, entertainment, atât în Europa, cât și în Asia și Statele Unite și care, din noiembrie 2020, a fost numit administrator în Consiliul de Administrație al dezvoltatorului imobiliar.
One United Properties (simbol bursier ONE), companie de dezvoltare imobiliară fondată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, va intra la tranzacționare la Bursa de Valori București în data de 12 iulie 2021, potrivit informațiilor transmise de operatorul bursier.
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026