AMD continuă atacul pe piața centrelor de date cu o premieră pe segmentul plăcilor grafice
Advanced Micro Devices (AMD), compania americană specializată în producerea de semiconductoare pentru o serie de echipamente IT, a lansat primele plăci grafice din lume cu o tehnologie pe 7 nanometri (nm) dedicate centrelor de date.
Miniaturizarea plăcilor grafice este importantă pentru că acestea pot găzdui mai mulți tranzistori într-un procesor pe o suprafață mai mică, însă cu același necesar de energie, fără a genera astfel mai multă căldură. Astfel, plăcile grafice AMD pe 7 nm sunt de peste 1,25 ori mai performante la aceeași energie (mai multă putere per watt), folosind cu 50% mai puțină energie la aceeași frecvență, conform companiei.
Produsele lansate de companie sunt concepute pentru tehnologiile de ultimă generație de deep learning, calcul de înaltă performanță (HPC – high performance compute), cloud computing și aplicații grafice folosite de cercetători, oameni de știință, ingineri și dezvoltatori de soft pentru gestionarea unora dintre cele mai dificile provocări de la ora actuală, cum ar fi schimbările climatice, biologia computațională sau prevenția bolilor grave. „Strategia noastră este foarte clară. Ne axăm pe grafică cu performanță ridicată (high performance graphics) și putere de calcul foarte ridicată (high performance computing) și pe îmbinarea acestora astfel încât să creăm soluții cu valoare adăugată mare pentru clienții noștri. Piața centrelor de date are un potențial uriaș de dezvoltare, iar obiectivul nostru este să rezolvăm cele mai mari probleme din lume, pentru care este nevoie de procesoare cu putere de calcul foarte mare și de procesoare grafice performante. Este nevoie de îmbinarea acestor două tipuri de procesoare pentru a rezolva probleme complexe cum ar fi să găsești tratamentul pentru vindecarea cancerului sau simulările masive din industria de petrol și gaze”, a declarat Lisa Su, CEO-ul AMD, în cadrul evenimentului de lansare a noilor procesoare grafice pe 7 nm, care a avut loc marți în San Francisco (California, SUA).
După o perioadă lungă de timp în care AMD a pierdut foarte mult teren în fața competiției, compania americană a reintrat în forță pe segmentul enterprise anul trecut, odată cu lansarea gamei de procesoare numită Epyc dedicată dispozitivelor de stocare din centrele de date.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026