Americanii încep să prindă gustul berii artizanale
O nouă fabrică de bere artizanală se deschide la fiecare 16 ore în SUA. În Mississippi însă media deschiderilor de astfel de fabrici este de una la patru luni, scrie Financial Times. Cauza? Reglementările stricte privitoare la alcool existente în acest stat.
Lucrurile încep însă să se schimbe în acest sector. În Florida, de exemplu, o nouă lege intrată în vigoare luna trecută permite fabricilor de bere artizanală să opereze un număr limitat de baruri, fără ca acestea să fie nevoite să pretindă că promovează în același timp industria de turism a statului. În anii ’80, Florida a acordat o excepție fabricii de bere Anheuser-Busch din Tampa. Busch Gardens putea vinde bere atât timp cât promova turismul. Și alte fabrici au profitat de această „portiță“.
Schimbările care au loc semnalează că berea artizanală câștigă teren, devenind parte a pieței mainstream. Acest sector are 360.000 de angajați în Statele Unite și generează vânzări de 20 miliarde de dolari, crescând în importanță din punct de vedere economic și obligând producătorii mari și statele în mod tradițional conservatoare din sud-estul SUA să-i recunoască dezvoltarea.
În Marea Britanie, statisticienii au inclus segmentul pentru prima dată în acest an în coșul național de cumpărături utilizat pentru calcularea inflației.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026