Versiunea completă
Auto & Transporturi

Ameropa Holding începe delistarea operatorului portuar Chimpex Constanța

Traderul elvețian de îngrășăminte chimice și cereale Ameropa Holding a primit aprobarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru delistarea operatorului portuar Chimpex Constanța (CHEM).

Stefan Musgociu - Mediafax · 18 decembrie 2012 · 1 min de citit

Ameropa a derulat în perioada 6 – 26 noiembrie o ofertă adresată acționarilor minoritari, în care a propus un preț de 11,2 lei/titlu pentru pachetul de 1,72% din acțiuni pe care nu îl deținea, înaintea delistării.

Oferta a fost derulată prin intermediul Azomureș, combinatul chimic fiind deja delistat de Ameropa de la BVB.

În oferta de la Chimpex, Ameropa a preluat doar 0,01% din acțiunile companiei, pentru 11.700 de lei. Participația Ameropa a urcat, astfel la 98,28% din capitalul social al Chimpex, iar firma a început procedurile pentru delistarea de pe piața Rasdaq a Bursei de Valori București.

Citește și