Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Analiștii Broker Cluj recomandă la cumpărare titlurile FP

Analiștii firmei de intermediere Broker Cluj au emis recent o recomandare de „cumpărare“ pe acțiunile Fondului Proprietatea cu o țintă de preț pentru următoarele 12 luni de 0,624 lei/titlu.

Adrian Cojocar · 19 iulie 2012 · 1 min de citit

Analiștii firmei de intermediere Broker Cluj au emis recent o recomandare de “cumpărare” pe acțiunile Fondului Proprietatea cu o țintă de preț pentru următoarele 12 luni de 0,624 lei/titlu.

 

Prețul văzut de analiștii firmei de brokeraj este cu 30% mai ridicat decât nivelul la care titlurile Fondului Proprietatea (FP) se tranzacționau pe parcursul ședinței de ieri de la bursă, de 0,48 lei/unitate.

 

“Luând în considerare faptul că acțiunile Fondului Proprietatea sunt subevaluate din punct de vedere fundamental, cât și eforturile conducerii fondului de a genera valoare acționarilor, politica de dividend și programul de răscumpărare de acțiuni, recomand la cumpărare aceste titluri pentru o perioadă de 6 – 12 luni”, spune Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj. El atrage atenția însă asupra faptului că pe termen scurt, de 3-6 luni, investitorii ar trebui să fie atenți la riscurile care vin din zona macroeconomică globală și internă, precum și din mediul politic autohton.

Citește și