Analiză ZF. Cele mai mari 20 de exituri din 2022: Antreprenorii români sunt mai bogați cu peste 300 mil. euro după ce și-au vândut companiile în acest an. Oamenii de afaceri români au vândut companii active în IT, agricultură, retail sau industrie
Câteva zeci de antreprenori români au încasat peste 300 de milioane de euro în acest an după ce au făcut exitul din 20 de companii pe care le-au creat în capitalism, arată estimările ZF pe baza datelor publice și a celor din piață.
♦ Aproape o treime dintre exiturile mari din 2022 provin din IT, o situație surprinzătoare dat fiind că, până recent, în domeniu se parafau tranzacții de mai mici dimensiuni.
Câteva zeci de antreprenori români au încasat peste 300 de milioane de euro în acest an după ce au făcut exitul din 20 de companii pe care le-au creat în capitalism, arată estimările ZF pe baza datelor publice și a celor din piață. Unii dintre oamenii de afaceri locali au reușit să obțină zeci de milioane de euro din aceste tranzacții, pe când alții au primit „doar“ câteva milioane de euro de la investitori. Este interesant de remarcat că, deși în mod normal cumpărătorii sunt grupuri străine – fie că e vorba de jucători strategici, fie de fonduri de investiții -, de această dată în poziția de achizitor se găsesc mai multe afaceri românești. Una dintre cele mai mari tranzacții din 2022 este cea prin care Banca Transilvania a cumpărat de la omul de afaceri Ion Țiriac businessul Țiriac Leasing, pe care a plătit 40 mil. euro. Banca Transilvania, cea mai mare instituție de credit din România, este o bancă locală. Exemple de cumpărători români sunt însă mai multe, precum holdingurile Roca Industry și Roca Agri RDF sau grupul Evofarm. Acesta din urmă a preluat 24 de farmacii sub brandul Polisano, dar și farmacia Gifarm. Doar prima tranzacție se încadrează însă ca valoare, conform estimărilor ZF, în top 20 de exituri antreprenoriale. În clasament nu au fost incluse tranzacțiile din sectorul imobiliar.
În piață, în 2022, au fost mai multe tranzacții ce au avut antreprenori la vânzare, însă puține au valoarea declarată, așa că top 20 a fost făcut pe baza estimărilor din piață, acolo unde nu se știe exact suma plătită de cumpărător. Totodată, au fost luate în calcul doar exiturile totale. Sunt menționate și deal-urile unde antreprenorii mai dețineau doar un pachet minoritar, pe care l-au vândut tot către același grup ca anterior.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026