Versiunea completă
Pharma

Analiză ZF. Cota de piață a producătorilor locali de medicamente a scăzut în ultimii cinci ani în valoare și volume: doar unu din trei medicamente cumpărate vine dintr-o fabrică locală

Producătorii locali de medi­ca­mente au avut o cotă de piață de 33% în 2021, în scădere cu patru procente față de acum cinci ani.

Mirela Turlan · 31 iulie 2022 · 2 min de citit

♦ Dacă în 2016, cota producției românești de medicamente din totalul consumat era de 37% (în volume), în 2021 ponderea a scăzut până la 33% ♦ Presiunea pe prețuri, lipsa de investiții în noi fabrici și, în prezent, valul de scumpiri afectează industria, susține Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente.

Producătorii locali de medi­ca­mente au avut o cotă de piață de 33% în 2021, în scădere cu patru procente față de acum cinci ani. Astfel, din totalul de aproape 660 mi­lioane de cutii de medicamente care au ajuns la pacienții români anul trecut, doar 220 milioane de cutii au ieșit de pe porțile unei fabrici din România, din datele companiei de cercetare de piață Cegedim, citate de Dragoș Damian, CEO al producăto­rului Terapia Cluj.

„Se constată scăderea cotei de pia­ță la toate capitolele pentru medi­ca­mentele fabricate în România, ba chiar descreștere absolută a valorii sau volu­melor fabricate. Este efectul a șa­se ani de presiune pe prețuri, clawback ab­surd și lip­sa cro­nică de dialog cu auto­ritățile. La cifre contribuie și efectul „zero fabrici noi“ construite. Costul mediu pe cutia de medicament în 2021 este de aproape 30 lei, costul mediu pe cutia de medicament fa­bricat în Ro­mânia este de sub 13 lei“, a precizat Dragoș Damian. El con­duce al doilea cel mai im­portant produ­cător de me­dicamente din România – Terapia Cluj, și este și președintele Patrona­tului Producăto­rilor Industri­ali din România (PRIMER). Analiza Cegedim citată de Dragoș Damian ia în calcul pro­ducă­torul român după țara de origine a de­ți­nătorului autori­zației de punere pe piață a medicamentelor.

Citește și