Analiză ZF. Lohn-ul alimentar s-a îmbrăcat în etichete „made in România“. Ce șanse de dezvoltare mai au brandurile românești când cei care dețin raftul și-au creat sute de produse sub marcă proprie

♦ Forța rețelelor de comerț internaționale a transformat prin bugete de marketing uriașe sectorul mărcilor private, acele produse numite mult timp „no name“, în cel mai redutabil concurent al brandurilor locale mizând pe dorința consumatorului de a cumpăra produs în România. S-au născut astfel etichete precum Vreau din România, Drag de România sau la La masă în România, care acoperă de la pâine și biscuiți la lapte, salam, carne, ouă, unt și suc de mere

♦ Ce șansă mai are în acest context producătorul român de talie medie să-și dezvolte propriul brand și să-și lase amprenta prin ceva creat de el de la zero? Ce contează pentru a crește producția locală: eticheta de fabricat în România, indiferent sub ce nume, sector în care retailerii se autoproclamă „ambasadori“ ai mărcilor private românești sau/și o rețea de branduri antreprenoriale puternice de carne, lapte, pâine sau dulciuri?

Coca-Cola a cum­părat Dorna pentru puterea brandului, Lactalis a luat Zuzu pentru că era lider în producția de lapte, Pepsi s-a asociat cu Aqua Carpatica să ducă brandul românesc în lume, Unilever a luat Betty Ice ca să adauge un brand local puternic într-un portofoliu puternic de mărci internaționale. Un gigant străin preia un brand românesc puternic, iar forța brandului i-a dat antreprenorului din spate puterea în negociere.