ANALIZĂ ZF. Statul, restant la plata facturilor: „Întârzierile la plată nu sunt un fenomen nou în viața firmelor de construcții – este una dintre primele lecții pe care le învață un constructor“. Întârzierile la plată se adaugă altor presiuni ale momentul
Investițiile publice, cele care au ținut activă, în ultimul an, piața construcțiilor din România, în condițiile în care sectorul rezidențial a pus frână în dezvoltare, le dau acum constructorilor o bătaie de cap suplimentară
Investițiile publice, cele care au ținut activă, în ultimul an, piața construcțiilor din România, în condițiile în care sectorul rezidențial a pus frână în dezvoltare, le dau acum constructorilor o bătaie de cap suplimentară. Firmele de profil au profitat de apetitul statului pentru investiții – cu precădere în infrastructură – și au turat motoarele, însă când a venit momentul plății, multe s-au văzut puse în fața situației în care nu-și primesc banii sau cel puțin nu la termenul agreat.
„Compania MIS GRUP SRL implementează mai multe proiecte finanțate de CNI (Compania Națională de Investiții). Conform informațiilor recente, există o temporizare a plăților datorate. Această situație este atribuită epuizării creditelor bugetare și impactului Ordonanței de Urgență nr. 90/2023, fiind extins cu 30 de zile termenul de emitere a certificatelor de plată. Această situație generează dificultăți pentru asigurarea plăților subcontractanților și salariaților proprii, precum și incertitudini pentru 2024. Bugetul național pentru anul viitor nu a fost încă votat, ceea ce înseamnă că nu există o bază legală pentru efectuarea plăților nici la începutul anului 2024“, a spus, la solicitarea ZF, Virginia Farcaș, administratorul companiei MIS Grup din județul Bistrița-Năsăud.
Printre proiectele cu finanțare de la CNI la care lucrează MIS Grup, se numără Complexul Multifuncțional Sala Polivalentă din Brașov, Sala Polivalentă din Suceava, Bazinul de Înot Multifuncțional din Târgu Secuiesc, consolidarea și modernizarea Colegiului Național Liviu Rebreanu din Bistrița, precum și construcția de complexe sportive în Rodna și Năsăud. Aceste proiecte reprezintă inițiative-cheie pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și educaționale din regiunile respective.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026