Andrea Orcel, CEO al UniCredit, despre noul plan strategic până în 2024: Avem un plan și sper să pot convinge că putem genera valoare organic. Dar explorez și oportunitățile de fuziuni și achiziții și dacă contribuie la accelerarea rezultatelor, le vom lu
Grupul italian UniCredit mizează pe creșterea veniturilor și a profitului în anii următori, dar și pe reduceri de costuri, investiții și digitalizare, și va oferi acționarilor cel puțin 16 mld. euro ca dividende în numerar și acțiuni, în perioada 2021-2024, conform noului plan strategic anuțat ieri într-o teleconferință de Andrea Orcel, CEO al UniCredit.

„Prioritatea-cheie a planului strategic este transformarea modelului de business din punct de vedere operațional și din punct de vedere financiar“, a spus Orcel, care a ajuns în acest an la conducerea grupului italian UniCredit. Italianul în vârstă de 57 de ani a fost în trecut CEO al băncii de investiții UBS.
UniCredit mizează pe o creștere a veniturilor, eficiență a costurilor și alocare optimă a capitalului, după cum reiese din declarațiile șefului băncii.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026