Andrei Diaconescu, cofondator, One United Properties: În situații de incertitudine trebuie să faci ce știi, iar în cazul nostru, a face ce știm este să continuăm să investim în București, să testăm și alte piețe, dar să facem investițiile atunci când sunt
Andrei Diaconescu, cofondator, One United Properties, susține că în situațiile incerte, precum cea din prezent generată de criza Covid-19, de războiul de la graniță și de inflația galopantă, discplina este cea mai importantă. El consideră că cel mai bine, într-un…
Andrei Diaconescu, cofondator, One United Properties, susține că în situațiile incerte, precum cea din prezent generată de criza Covid-19, de războiul de la graniță și de inflația galopantă, discplina este cea mai importantă.
El consideră că cel mai bine, într-un astfel de context, este ca One United Properties să mizeze pe ceea ce știe să facă, astfel că va continua să investească în București, o piață pe care deja o cunoaște, să testeze și alte piețe, dar să facă investițiile atunci când compania este pregătită.
„E foarte importantă disciplina. În situații de incertitudine trebuie să faci ce știi, iar în cazul nostru, a face ce știm este să continuăm să investim în București, o piață pe care o cunoaștem, să testăm și alte piețe, dar să facem investițiile atunci când suntem pregătiți. Cred că acest lucru este bine înțeles și de acționarii noștri – avem în jur de 6.000 de acționari. Dacă ne uităm la performanța acțiunii noastre față de performanța sectorului, vedem că stăm de aproape zece ori mai bine. Sectorul, de la începutul războiului, a scăzut cu aproximativ 40% în întreaga Europă, iar noi suntem undeva la minus 4%. Totul ține de acești piloni: cash, datorii mici, poziție bună, produs bun”, a spus acesta în cadrul conferinței ZF Piața de capital 2022.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026