Andrei Marinescu, broker în imobiliare, proprietarul a trei francize RE/MAX: Nu ai nevoie de sute de mii de euro ca să fii investitor, ci de o educație financiară
Andrei Marinescu, broker în imobiliare, proprietarul a trei francize RE/MAX, afirmă că, pentru a fi investitori, oamenii au nevoie de educație financiară, ci nu de foarte mulți bani.
Andrei Marinescu, broker în imobiliare, proprietarul a trei francize RE/MAX, afirmă că, pentru a fi investitori, oamenii au nevoie de educație financiară, ci nu de foarte mulți bani.
„Există un nivel de investiții accesibil pentru marea masă – nu vorbim despre investiții de 500.000 – 1 milion de euro – am avut în portofoliu produse de 60.000 – 80.000 de euro la nivel de investiție și am putut să facem investiții și de 50.000 – 60.000 de euro, dar nu neapărat plasate întrun produs, ci plasate ca promisiuni de cumpărare pentru 1-2 apartamente. Dacă ne raportăm la aceste sume, cred că mare parte din oameni pot să se gândească și chiar să acționeze în această direcție. Nu ai nevoie de sute de mii de euro ca să fii investitor, ci ai nevoie de o educație financiară. Eu cred că este important pentru oricine, de la medic până la inginer, economist, jurnalist și nu numai, să aibă noțiuni de bază referitoare la educația financiară”, a declarat Andrei Marinescu pentru revista Business Magazin.
El punctează că o investiție se traduce în ceva ce îți aduce bani și nu ar trebui confundată cu o achiziție.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026