Versiunea completă
Profesii

Angajatorii din sectorul public au postat de la începutul anului peste 1.500 de joburi, cu aproape 60% mai multe față de aceeași perioadă anului trecut. Cele mai multe oferte sunt pentru șoferi, șef de serviciu, îngrijitori, muncitori calificați, personal

Angajatorii din sectorul public au început anul cu planuri de extindere a echipelor și au postat peste 1.500 de job-uri din ianuarie și până acum, potrivit datelor Jobradar24.ro, agregator de job-uri, parte a eJobs România. „Comparativ cu sectorul privat, unde,…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 12 februarie 2026 · 2 min de citit

Angajatorii din sectorul public au început anul cu planuri de extindere a echipelor și au postat peste 1.500 de job-uri din ianuarie și până acum, potrivit datelor Jobradar24.ro, agregator de job-uri, parte a eJobs România.

„Comparativ cu sectorul privat, unde, în aceeași perioadă de timp, au fost postate 20.000 de locuri de muncă, cifrele de la stat par modeste, însă dacă le comparăm cu intervalul de timp similar al anului trecut, observăm o creștere de aproape 60%, în timp ce în mediul privat situația rămâne staționară în raport cu 2025. Creșterea poate fi surprinzătoare dacă ne gândim că Guvernul a anunțat pentru 2026 o reducere cu 10% a anvelopei salariale, chiar dacă momentan nu este clar ce formă va avea această tăiere, fie că este vorba despre concedieri, reducerea salariilor sau sporurilor ori chiar aplicarea în tandem a celor două măsuri”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

Capitala este orașul cu cele mai multe poziții disponibile în instituțiile publice, respectiv 255. Este, de altfel, și singurul oraș în care numărul de job-uri este de trei cifre. Mai departe, în clasament apar orașe precum Timișoara, cu 63 de poziții; Ploiești, cu 59 de poziții; Brașov, cu 54 de poziții și Cluj – Napoca și Constanța, ambele cu câte 52 de poziții. Cele mai puține sunt în Drobeta Turnu Severin (9 posturi), Călărași (10 posturi), Focșani (10 posturi) și Brăila (11 posturi).

Citește și