Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Angelli Spumante & Aperitive, la un pas de afaceri de 16 mil. euro în 2023. 8,6 mil. lei a fost în 2023 profitul net al Angelli Spumante & Aperitive

Angelli Spumante & Aperitive, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața spumantelor, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 78,8 mil. lei (15,95 mil. euro), în creștere cu 10% față de anul ante­rior, când compania a avut afaceri de 71,6 mil. lei (14,5 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Vali Pencu · 20 mai 2024 · 2 min de citit

Angelli Spumante & Aperitive, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața spumantelor, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 78,8 mil. lei (15,95 mil. euro), în creștere cu 10% față de anul ante­rior, când compania a avut afaceri de 71,6 mil. lei (14,5 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Angelli Spumante & Aperitive a realizat anul trecut un profit net de 8,6 mil. lei (1,75 mil. euro), mai mare cu 14,3% față de anul precedent, când compania a obținut un câștig net de aproximativ 7,5 mil. lei (1,5 mil. euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2023 la un număr mediu de 73 de angajați.  

Angelli Spumante & Aperitive nu mai produce în România din anul 2014, mutând peste hotare producția pe fondul condițiilor economice dificile de pe plan local la acel moment. Compania, care anterior se numea Astese Production, a fost fondată în 1994 și a fost preluată de grupul german Henkell & Co. în 2003, iar în prezent are în portofoliu atât vinuri spumante, cât și aperitive. La începutul anului 2020, Henkell a fuzionat cu grupul spaniol Freixenet, lider pe piață pentru categoria de vinuri spumante de tip cava (vinuri spaniole). Astăzi, Henkell & Freixenet este lider de piață în Germania, Spania, Italia, SUA, Austria, Elveția, Ungaria, Polonia și Belgia. Începând cu anul 2017, Angelli a devenit unic importator al grupului Radeberger în România și Republica Moldova.

Citește și