Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

ANRE a majorat tariful de transport al Transelectrica cu 1,5%

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat creșterea cu 1,5% a tarifului mediu de transport al electricității prin rețelele companiei de stat Transelectrica București (TEL) începând cu data de 1 iulie.

Mirela Turlan · 30 iunie 2014 · 1 min de citit

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat creșterea cu 1,5% a tarifului mediu de transport al electricității prin rețelele companiei de stat Transelectrica București (TEL) începând cu data de 1 iulie. Ca urmare a acestei decizii, tariful mediu de transport al electricității va crește de la 22,16 lei/MWh, cât este în prezent, la 22,5 lei/MWh, fără TVA. 

Anul trecut compania a raportat venituri de 1,15 miliarde de lei din serviciul de transport de electricitate, activitatea de bază a Transelectrica. După majorarea cu 1,5% a tarifelor de transport, veniturile anuale ale companiei pe acest segment vor crește cu 17,25 mil. lei (3,9 mil. euro).

Compania a încheiat primul trimestru din 2014 cu un profit net de 136,5 milioane lei (30,3 milioane euro), cu aproape 50% mai mare față de câștigul din perioada similară a anului trecut.

Citește și