Antoaneta Curteanu, vicepreședinte, UniCredit Bank: Este cea mai bună perioadă de cumpărat o locuință, rata la un credit pe 25 de ani ajunge la jumătate din salariul mediu net pe economie
Această perioadă este printre cele mai bune pentru achiziția unei locuințe prin credit bancar, având în vedere că rata la un credit pe 25 de ani ajunge la jumătate din salariul mediu net pe economie, susține Antoaneta Curteanu, vicepreședinte al…
Această perioadă este printre cele mai bune pentru achiziția unei locuințe prin credit bancar, având în vedere că rata la un credit pe 25 de ani ajunge la jumătate din salariul mediu net pe economie, susține Antoaneta Curteanu, vicepreședinte al UniCredit Bank, care subliniază că este o perioadă pe care băncile trebuie să o exploateze.
„Din calculele noastre, este perioada cea mai bună ca accesibilitate a metrului pătrat de cumpărat în comparativ cu salariul. Deci pentru un apartament de 50m utili în București, pe 25 de ani, rata ajunge undeva la jumătate din salariul mediu net pe economie. Este un indicator foarte accesibil, în trecut nu stăteam așa de bine. Este o perioadă în care este bine să cumperi pentru construcție sau pentru investiții, este o perioadă bună pe care noi, băncile, să o exploatăm”, a spus ea în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2024.
Ce a mai declarat Antoaneta Curteanu în cadrul evenimentului ZF:
• Pe total, retailul merge foarte bine, dar pe sub-segmente sunt dinamici diferite. Anul trecut a fost un joc al refinanțărilor, a început destul de puternic, continuă și anul acesta pentru că băncile au oferit această dobândă fixă pe trei sau pe trei ani, care a făcut clienții să-și schimbe solicitarea și să dorească o predictibilitate a ratelor mai bună.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026