Antreprenori locali. Constructorul Concelex vrea să facă o fabrică de prefabricate din beton în Corbii Mari, Dâmbovița, investiție de 319 mil. lei pentru care a solicitat ajutor de stat de 141 mil. lei. Potrivit datelor publicate de Ministerul Economiei,
Compania locală de construcții Concelex și-a propus să facă o fabrică de produse din beton pentru a facilita derularea activității sale pe șantiere și a aplicat în acest sens la fondurile promise de stat prin programul ConstructPlus.
♦ Compania X-Concrete a obținut scorul de 100 de puncte în urma primei analize a dosarelor depuse.
Compania locală de construcții Concelex și-a propus să facă o fabrică de produse din beton pentru a facilita derularea activității sale pe șantiere și a aplicat în acest sens la fondurile promise de stat prin programul ConstructPlus.
Dosarul a fost depus prin firma X-Concrete, înregistrată în aprilie 2024 și deținută integral, potrivit datelor de pe platforma Termene.ro, de Concelex SRL, controlată de Daniel Pițurlea. Fabrica ar urma să fie în localitatea Corbii Mari din județul Dâmbovița, iar investiția se ridică la 319 milioane de lei.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026