Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Antreprenori locali. Panifcom, o afacere integrată în agrobusiness din Iași, are un buget de 7-8 mil. euro în 2024 pentru dezvoltare și se uită la piața internațională. Grupul Panifcom produce 100.000 de pâini zilnic, lucrează 4.000 de hectare de teren și

Grupul de firme Panifcom, activ în zootehnice, agricultură și panificație, are un buget de investiții de 7-8 mil. euro în 2024 pentru a extinde segmentul de panificație hidratată și cu un termen lung de fermentare, dar are și un proiect pentru o stație de biogaz.

Mirela Turlan · 2 iulie 2024 · 2 min de citit

Grupul de firme Panifcom, activ în zootehnice, agricultură și panificație, are un buget de investiții de 7-8 mil. euro în 2024 pentru a extinde segmentul de panificație hidratată și cu un termen lung de fermentare, dar are și un proiect pentru o stație de biogaz.

„Investim în funcție de nevoile fiecărui centru de cost și suntem atenți la indicatori, pentru că băncile sunt foarte atente la acest aspect și nu putem depăși anumite valori, pentru că ne-am strica indicatorii; iar unul dintre indicatori este gradul de îndatorare. Noi am vrea să facem lucruri mult mai mari și mult mai repede, dar trebuie să fim atenți“, a spus Liviu Bălăniciu, director general al grupului Panifcom, care are 400 de angajați și o cifră de afaceri totală de peste 140 de milioane de lei (aproape 31 milioane de euro).  Din grupul Panifcom fac parte companiile Agropan Impex, care se ocupă de producția de pâine și care este deținută de Ștefan Holicov, ferma agricolă Panifcom, care este controlată de Doina Gheorghică, potrivit Termene.ro. Conform datelor ZF, anterior acționar al Panifcom era Liviu Bălănici.

Grupul are 6 magazine proprii în Iași și se intenționează reorganizarea și creșterea numărului acestora, cu produse precoapte, refrigerate și coapte în magazine. Grupul intenționează, de asemenea, extinderea la nivel de țară, inclusiv București și la nivel internațional. Producătorul are în portofoliu 37 de produse din categoria de pâine, cozonaci, chifle, covrigi și covrigei, colaci, turte pe care le distribuie în toate județele din zona Moldovei.

Citește și