Antreprenori locali. Panitrans, o fabrică de pișcoturi și cornulețe din Vâlcea care vinde în Metro, a recurs la șomaj tehnic. „Cea mai grea perioadă din 2005 încoace“
Compania Panitrans, care operează o fabrică de pișcoturi și cornulețe în satul Coltești (comuna Alunu, județul Vâlcea), și-a redus capacitatea de producție în condițiile în care vânzările au scăzut cantitativ cu 15% în prima jumătate a acestui an, potrivit oficialilor companiei.
Compania Panitrans, care operează o fabrică de pișcoturi și cornulețe în satul Coltești (comuna Alunu, județul Vâlcea), și-a redus capacitatea de producție în condițiile în care vânzările au scăzut cantitativ cu 15% în prima jumătate a acestui an, potrivit oficialilor companiei.
„Este un an greu, clar vedem o nouă criză, cu inflația, cu toate provocările cu care ne confruntăm. Făina s-a scumpit, utilitățile la fel. Cred că este cel mai greu an de când am deschis. Am trimis chiar și oameni în șomaj, 12 persoane. Lucrăm la capacitate mai mică, obiectivul este să rămânem în piață.
Producem 120 de tone de produse lunar în loc de 150 de tone cât aveam anul trecut“, a spus pentru ZF Mircea Vlăduțu, proprietarul fabricii din județul Vâlcea.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026