Antreprenori locali. Producătorul biscuiților Croco are în plan investiții de 12 mil. euro în dezvoltarea fabricii din Onești
Croco, producător român de biscuiți care deține o fabrică în Onești (jud. Bacău), are în plan o investiție de 12 milioane de euro începând cu anul 2024, termenul de finalizare fiind de doi ani.
♦ Croco este cel mai mare producător local de biscuiți și sticksuri, având o cifră de afaceri de 219 mil. lei (44 mil. euro) în 2022.
Croco, producător român de biscuiți care deține o fabrică în Onești (jud. Bacău), are în plan o investiție de 12 milioane de euro începând cu anul 2024, termenul de finalizare fiind de doi ani. „Proiectul constă în ambalare robotizată în cutii și noi linii de fabricație“, au transmis reprezentanții companiei într-un chestionar trimis de ZF cu ocazia realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie. Ediția din 2023 a anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie, proiect ajuns la vârsta majoratului, va fi lansat în luna iunie. În 2021 și 2022, compania a avut un buget de investiții de 3 milioane de euro. Însă, în ultimii ani compania fondată în 1994 a făcut constant investiții în dezvoltare. De exemplu, pe parcursul anului 2020 compania a derulat o investiție de 6 milioane de euro, constând în achiziția de noi linii de producție și ambalare care produc pufuleți, snacksuri, pernuțe umplute, covrigi și baghete.
„Capacitatea de producție creată în 2020 va produce, valoric, 15 mil. euro pe an, ceea ce înseamnă creșterea cifrei de afaceri“, spunea anterior Damian Mereu, fondatorul companiei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026