Antreprenori locali. Producătorul de mobilă Spectral, a deschis 11 magazine în 2023: Am reușit să gestionăm scăderea cererii de mobilă prin extinderea rețelei de magazine
Dan Dodiță, administrator al Spectral Mobilă, producător de mobilă din Tutova (județul Vaslui), spune că anul acesta a deschis 11 magazine noi, un număr record pentru compania înființată în urmă cu 30 de ani, ajungând astfel la 34 de unități în toată țara.
Dan Dodiță, administrator al Spectral Mobilă, producător de mobilă din Tutova (județul Vaslui), spune că anul acesta a deschis 11 magazine noi, un număr record pentru compania înființată în urmă cu 30 de ani, ajungând astfel la 34 de unități în toată țara.
„Datorită acestor noi magazine deschise am reușit să avem o creștere de 15% a cifrei de afaceri în primele zece luni din 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care conform datelor furnizate de APMR vânzările de mobilă în România au scăzut cu peste 50% în primele 6 luni din 2023 față de prima jumătate a anului trecut“, a spus managerul pentru ZF. El a explicat că declinul cererii pentru produsele neesențiale, printre care se află și mobila, este de departe cea mai mare provocare cu care ne-am confruntat în 2023 „Dar am reușit să o gestionăm prin extinderea rețelei de magazine Spectral Mobilă“. Dan Dodiță a observat că bugetele consumatorilor au fost puternic influențate în mod negativ de inflația galopantă din ultimii doi ani. Practic cheltuielile pentru bunuri și servicii esentiale cum ar fi alimentele, utilitățile sau ratele bancare au erodat semnificativ bugetele alocate de consumatori pentru bunurile neesențiale, așa cum este și mobila.
„Am remarcat o scădere a numărului de clienți care ajung în magazine, dar și o reducere a achiziției medie pe client. De exemplu dacă până acum la o renovare clienții alegeau să schimbe toată mobila din casă, acum cei mai mulți dintre ei aleg să păstreze o parte din mobila veche sau chiar sunt multe situații când clienții amână din start renovarea locuinței“.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026