Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Antreprenori locali. Szel-Mob, producător de mobilă din lemn masiv, exportă în vestul Europei 85% din tot ce realizează. Compania Szel-Mob are peste 200 de angajați și este activă pe piață din 1994

Gabor Szel, administratorul pro­ducătorului de mobilă din lemn masiv Szel-Mob, spune că în primul semestru businessul companiei a fost în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent.

Corina Matei · 18 iulie 2022 · 2 min de citit

Gabor Szel, administratorul pro­ducătorului de mobilă din lemn masiv Szel-Mob, spune că în primul semestru businessul companiei a fost în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent. Antre­prenorul așteaptă ca 2022 să fie cel puțin la același nivel ca anul trecut, când com­pania a avut o cifră de afaceri de 28,8 milioane de lei (circa 5,9 mil. euro), în creștere cu 30% în lei față de 2020.

„Avem tehnologie de ultimă generație, avem procese bine puse la punct, avem cerere, din ce în ce mai mulți clienți apreciază ca­litatea lemnului masiv, deci consi­derăm că anul curent va fi măcar la același nivel ca și 2021, fiind necesar însă să ne putem întâlni cu clienții noștri atât pe plan național cât și in­ternațional, motiv pentru care avem mari speranțe că anul acesta târgurile internațional de profil se vor organiza în condiții normale“, a spus manage­rul, care conduce o companie cu peste 200 de angajați. Szel-Mob va participa anul acesta la târgurile BIFE SIM din București, târgul de mobilă Maison & Objet de la Paris și MOW din Bad Salzuflen (Germania). De altfel, compania care deține o fabrică în Cristuru-Secuiesc (jud. Harghita) a mizat în ultimii ani pe exporturi. „Într-un procent de 85%, pro­dusele sunt vândute în străinătate, cu pre­cădere în Germania, Franța, Italia și Belgia“, a mai spus Gabor Szel.

Compania produce mobilă din lemn masiv în stil rustic, din brad și stejar și are peste 600 de modele proprii. Cu toate acestea, managerul spune că deși Szel-Mob realizează mobilier clasic, mai mult spre rustic, clienții vor găsi piese pentru orice stil.

Citește și