Antreprenorii români ridică 100.000 mp de birouri în țară
Dezvoltatorii imobiliari vor finaliza anul acesta în Iași, Cluj, Timișoara, Târgu-Mureș și Brașov zece clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de circa 100.000 de metri pătrați, investițiile fiind realizate în special de oameni de afaceri români, potrivit unei analize a ZF.
În birourile dezvoltate de frații Cristescu, familia Bența, Bogdan Pițigoi sau Iulian Dascălu vor lucra angajați ai unor companii precum Continental, E.ON, GfK sau UBIS (UniCredit), grupuri care găsesc condiții bune să se dezvolte în orașele mari din țară unde există centre universitare puternice.
Antreprenorul Ovidiu Șandor va da în folosință la jumătatea acestui an cea de-a cincea clădire a proiectului City Business Center din Timișoara, iar la finalul anului, alături de sud-africanii de la NEPI, timișoreanul va finaliza a doua clădire a proiectului The Office din Cluj. Totodată, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care controlează Impact, va finaliza în mai proiectul Moldova Center din Iași.
„Multinaționalele prezente în România au început să replice modelul și în alte orașe, dar sunt și companii locale care se extind“, a declarat Iaciu, în timp ce Ovidiu Șandor vede planuri de dezvoltare la majoritatea companiilor străine care au pus deja piciorul în România, dar puțini jucători noi.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026